vineri, 8 noiembrie 2013

Răspândim românismul!

Pe această pagină mi-am propus să încurajez şi să răspândesc românismul! Vreau să mulţumesc celor care au pornit proiectul La Blouse Roumaine căci, să fiu sincer, ei m-au inspirat!


Pe malul unui lac - staţiune de odihnă.




 Am dus ia românească în Suedia, pe stâncile de la malul mării, alături de soţia mea.






După ce ne-am reîntors în oraş, am mers prin centrul comercial (să nu zic mall căci am o repulsie la acest cuvânt), păstrându-ne vestimentaţia. Oamenii au reacţionat imediat, spre uimirea noastră, căci suedezii sunt oameni foarte deschişi la nou, la ciudat la nonconformism. Dar au reacţionat pozitiv, în general oamenii în vârstă care ne urmăreau cu privirea zâmbind, apoi şoptindu-şi unii altora lucruri. Chiar am fost opriţi de o doamnă în vârstă care ne-a întrebat din ce cultură face parte vestimentaţia noastră. I-am răspuns şi ne-a felicitat şi ne-a spus că suntem foarte frumoşi (cu siguranţă în cazul meu se referea doar la haine).
 
Vom continua!

marți, 5 noiembrie 2013

Scrisoare adresată scriitorilor


Colegilor de breaslă
 

Stimaţi colegi, e timpul de plecare,
Singura cale-i uşa cea din dos,
Nu vom pleca asemeni feţilor frumoşi – călare,
Ci-ntr-o trăsură a ruşinii ce ne-aşteaptă jos.

Ne-acuză oamenii în stradă, e teroare,
Ascut securi, dau foc la torţe,-ncarcă puşti,
Vor să ne bage toată proza la răcoare
Şi să ne-nchidă pe vecie versurile-n cuşti.

Sunt hotărâţi; ne sapă gropi, ne făuresc sicrie,
Nu par dispuşi la nicio învoială,
Vor interzice tot ce-nseamnă azi „a scrie”...
De azi literatura-i decretată „boală”.

Spun că s-au săturat de noi, că le-am ajuns
Şi că vor face uz de orişice mijloace,
Că suntem baza tuturor motivelor de plâns,
Ba chiar şi-a multor complicaţii cardiace.

Că suntem noi un alt fel de fiinţe,
Microbi ticsiţi prin baruri şi hoteluri
Şi că ne urlă-ntruna lupii-n conştiinţe
Şi că ne curg (spun ei) prin vene doar cerneluri.

Şi n-or să ne mai tolereze, spun că nu mai pot,
Căci am fi coborât sub orice critică morală,
Şi, dup-atâţia ani de ignoranţă şi boicot,
S-au ridicat acum (vezi Doamne) la răscoală.

Aşa că însăşi munca noastră seculară,
Nu ne mai reprezintă vreun real folos,
Azi scriitori-s pătura cea mai murdară,
Nedemnă nici măcar de şters pe jos...
 
Ciprian Nedelcu