Scrisoare adresată scriitorilor

Colegilor de breaslă

 

Stimaţi colegi, e timpul de plecare,

Singura cale-i uşa cea din dos,

Nu vom pleca asemeni feţilor frumoşi – călare,

Ci-ntr-o trăsură a ruşinii ce ne-aşteaptă jos.

Ne-acuză oamenii în stradă, e teroare,

Ascut securi, dau foc la torţe,-ncarcă puşti,

Vor să ne bage toată proza la răcoare

Şi să ne-nchidă pe vecie versurile-n cuşti.

Sunt hotărâţi; ne sapă gropi, ne făuresc sicrie,

Nu par dispuşi la nicio învoială,

Vor interzice tot ce-nseamnă azi „a scrie”...

De azi literatura-i decretată „boală”.

Spun că s-au săturat de noi, că le-am ajuns

Şi că vor face uz de orişice mijloace,

Că suntem baza tuturor motivelor de plâns,

Ba chiar şi-a multor complicaţii cardiace.

Că suntem noi un alt fel de fiinţe,

Microbi ticsiţi prin baruri şi hoteluri

Şi că ne urlă-ntruna lupii-n conştiinţe

Şi că ne curg (spun ei) prin vene doar cerneluri.

Şi n-or să ne mai tolereze, spun că nu mai pot,

Căci am fi coborât sub orice critică morală,

Şi, dup-atâţia ani de ignoranţă şi boicot,

S-au ridicat acum (vezi Doamne) la răscoală.

Aşa că însăşi munca noastră seculară,

Nu ne mai reprezintă vreun real folos,

Azi scriitori-s pătura cea mai murdară,

Nedemnă nici măcar de şters pe jos...

 

Ciprian Nedelcu