Ţara către copiii ei

Ţara către copiii ei

Priviţi copii ai României dodoloaţe

Şi luaţi aminte de la cei bătrâni,

Ce-n glasuri, inimi şi neobosite braţe

Cinstesc onoarea de a se fi născut români!

Cinstesc basarabeanul care,-n sfânta-i casă

Şi-n sfântu-i suflet românesc şi brav,

Adăpostit-a limba lui română, preţioasă

În faţa viscolului dinspre răsăritul slav!

Cinstesc şi ardeleanul cel ce, ani de-a rândul,

Cu dor de ţara mamă, sub bătăi de tun,

Ferit-a graiul românesc cu buzele şi gândul,

De tăvălugul cel cotropitor şi hun!

Cinstesc şi vlahul şi bucovineanul

Şi maramureşeanul cel de miază-noapte,

Şi către ei, peste hotar, tot anul,

Trec fraţi cu vorbă românească şi cu carte!

Cinstesc eroii şi apărătorii limbii

Ce-au stat de pază veacuri la hotare,

Cinstesc ostaşii care, cot la cot cu scribii,

Au scris istoria cu sânge şi sudoare!

Faceţi asemeni lor, copii ai României

Şi-asemeni celor pe care-i cinstesc,

Staţi ne-ntrerupt de veghe neamului şi gliei

Şi duceţi mai departe graiul românesc!

Ciprian Nedelcu

Scrisoare către institutul meteorologic

Institutului meteorologic

Dragi domni ce pierdeţi vremea pe la staţii,

De ce curg norii când ar trebui să cearnă?

Când cele mai elementare calculaţii

Ne spun c-ar trebui să ningă-n miez de iarnă.

Orice ne-aţi spune, vremea-i nefirească,

Întreaga scară Celsius parc-a luat-o razna,

Iar ploaia o să-i cam zădărnicească

Mult prea timidei ierni, zăpezile şi cazna.

Vin berzele (ar spune unii) prea devreme,

Cocorii, gâştele şi alte orătănii,

Nelămuriţii cai întâmpină probleme,

Trăgând de zor pe uliţi bărci, în loc de sănii.

Cum motivaţi atâtor oameni ce v-acuză,

Că nu le-aţi prognozat un an ceva mai bun,

Că e coteaţa porcului ca o ecluză

Şi se gândesc, mai bine, să-l înece de Crăciun?

Din ce-au să facă oameni de zăpadă?

Cu care bulgări să se joace temerarii?

„Toţi renii tăi la schimb c-un peşte spadă”,

Râzând, l-or păcăli pe Moşul, bişniţarii.

Ne plouă, oameni buni! De s-ar găsi o cale

Prin care să ieşim din marea-ncurcătură:

Nici Moş, nici porc, nici oală cu sarmale...

Iar cel mai rău acum ne plouă-n ... gură!

                                     Ciprian Nedelcu

De Crăciun, frate cu frate!

De Crăciun frate cu frate:

No, cât îi Ardealu' de mare,

Așe tu la buzunare,

Cât îi Ardealu' de latu,

Așe să fii de bogatu,

Și să-ți deie Domnul ție

Ceea ce-mi doresc și mie,

Sănătate şi copii

Că de-o fi, că de n-o fi,

Ei or duce mai departe

Neamul cel fără de moarte!

Și, de când mă știu, munteanul,

Moldoveanul,ardeleanul,

Frați de sânge și de vorbă,

Frați de pită și de ciorbă,

Și-or dat mâna și-or uratu

De Crăciun unu la altu,

Să le deie sfânta cruce,

Bani ca să nu-i poată duce!

Cum vă spun și vă ascult,

Asta s-o-ntâmplat demult,

Moldoveanul o luat banii,

I-o băut cu toți golanii,

Şi munteanul o luat leii

Şi i-o dat pe toți femeii,

Ardeleanul când i-o luatu

S-o și pus pe număratu...

Ce știu eu, bată-l-ar ciuma,

E că-i numără și-acuma,

Și că n-o fost nici femeie

Care să poată să-i ieie,

Nu i-o dat nici pe pălincă,

Căci, deoarece și fiindcă,

Ardelean încet, bărbatu

N-o gătit de număratu!

Apoi ast-o fo' să fie,

Mândra noastră Românie

De Crăciun îi pregătită

Și de fiii ei iubita!

La multi ani cu voie bună

Cei cu inima română!

Ciprian Nedelcu

Răspândim românismul!

Pe această pagină mi-am propus să încurajez şi să răspândesc românismul! Vreau să mulţumesc celor care au pornit proiectul La Blouse Roumaine căci, să fiu sincer, ei m-au inspirat!

Pe malul unui lac - staţiune de odihnă.

 Am dus ia românească în Suedia, pe stâncile de la malul mării, alături de soţia mea.

După ce ne-am reîntors în oraş, am mers prin centrul comercial (să nu zic mall căci am o repulsie la acest cuvânt), păstrându-ne vestimentaţia. Oamenii au reacţionat imediat, spre uimirea noastră, căci suedezii sunt oameni foarte deschişi la nou, la ciudat la nonconformism. Dar au reacţionat pozitiv, în general oamenii în vârstă care ne urmăreau cu privirea zâmbind, apoi şoptindu-şi unii altora lucruri. Chiar am fost opriţi de o doamnă în vârstă care ne-a întrebat din ce cultură face parte vestimentaţia noastră. I-am răspuns şi ne-a felicitat şi ne-a spus că suntem foarte frumoşi (cu siguranţă în cazul meu se referea doar la haine).

 

Vom continua!

Scrisoare adresată scriitorilor

Colegilor de breaslă

 

Stimaţi colegi, e timpul de plecare,

Singura cale-i uşa cea din dos,

Nu vom pleca asemeni feţilor frumoşi – călare,

Ci-ntr-o trăsură a ruşinii ce ne-aşteaptă jos.

Ne-acuză oamenii în stradă, e teroare,

Ascut securi, dau foc la torţe,-ncarcă puşti,

Vor să ne bage toată proza la răcoare

Şi să ne-nchidă pe vecie versurile-n cuşti.

Sunt hotărâţi; ne sapă gropi, ne făuresc sicrie,

Nu par dispuşi la nicio învoială,

Vor interzice tot ce-nseamnă azi „a scrie”...

De azi literatura-i decretată „boală”.

Spun că s-au săturat de noi, că le-am ajuns

Şi că vor face uz de orişice mijloace,

Că suntem baza tuturor motivelor de plâns,

Ba chiar şi-a multor complicaţii cardiace.

Că suntem noi un alt fel de fiinţe,

Microbi ticsiţi prin baruri şi hoteluri

Şi că ne urlă-ntruna lupii-n conştiinţe

Şi că ne curg (spun ei) prin vene doar cerneluri.

Şi n-or să ne mai tolereze, spun că nu mai pot,

Căci am fi coborât sub orice critică morală,

Şi, dup-atâţia ani de ignoranţă şi boicot,

S-au ridicat acum (vezi Doamne) la răscoală.

Aşa că însăşi munca noastră seculară,

Nu ne mai reprezintă vreun real folos,

Azi scriitori-s pătura cea mai murdară,

Nedemnă nici măcar de şters pe jos...

 

Ciprian Nedelcu

Scrisoare trimisă căpităniei portului Constanţa...

Căpităniei portului Constanţa

Vă scriu încă de-acuma ca să n-aveţi motive

Să nu daţi curs umilei şi simplei mele cereri,

Nu inventaţi nici scuze nici alte directive,

Sustrageri sau absenţe sau ridicări din umeri,

E încă primăvară şi încă e devreme,

Nu mai e chip să spuneţi că nu v-am anunţat,

Mutaţi odată marea să n-am de ce mă teme;

Mi-am luat bilet prin august – concediu meritat.

Răbdarea-mi pe sfârşite, sensibil mai există,

Căci de juma’ de secol povestea se repetă:

Eu vă tot scriu „mutaţi-o”, voi mie tot „rezistă”

Şi mă tot fierbe marea, grozavă şi secretă.

Şi-n sinea-mi generoasă vă tot găsesc răgaz,

Răbdarea-mi masochistă mă dăinuie vizibil,

Mutaţi odată marea şi-mi construiţi zăplaz,

Că-n largu-i şi-n albastru-i, mă chinuie teribil.

Cu valurile-i ample mă vântură-n avuturi

Şi mă tot dezveleşte de orice apărare,

Lăsaţi nisip în locu-i şi scoici şi peşti şi luturi

Şi puneţi roţi, de pildă, sau aripi la vapoare.

Şi daţi locuri de muncă sărmanelor sirene

Refugiate-n grabă prin casnice acvarii,

Puneţi rechinii-n Nistru şi terţele balene

Şi, dacă nu-şi fac treaba, puneţi şi calamarii.

Mutaţi-o prin deşerturi, căci ălora li-i sete,

N-o să le prisosească – prea lată şi prea lungă –

Şi gurilor deschise, prea largi şi prea încete,

Se poate, marea noastră, să nici nu le ajungă.

Faceţi cum ştiţi mai bine, dar marea să dispară,

Să nu mă mai îndemne, învins, la pozie,

Nu vreau şi anul ăsta, prea dulce, prea amară

Să-mi tulbure beţia pe-o plajă-n Eforie.

Nu căutaţi eschive prin oamenii de frunte,

Nu apelaţi la pile că nu-i eficient,

Căci, altfel, tot concediul am să mi-l fac la munte

Şi-atunci, în plenul verii, mă pierdeţi de client!

Ciprian Nedelcu

Omagiu adus celor mai mari titani ai românismului, Doina şi Ion Aldea Teodorovici.

Omagiu celor doi…

N-am fost nicicând mai vii și mai aproape,

Decât atunci când ne-ați chemat voi doi,

Cum de-a putut, pământul țării, să vă-ngroape

Și să ne lase-atât de surzi și-atât de goi?

Vă plângem toți pe-aici, bătrânii și copiii,

Și tinerii uniți de-al vostru cântec,

Cei mai frumoși ați fost, din fiicele și fiii,

Pe care-i poartă, maica Românie-n pântec.

Ați fost Adam și Eva renăscării noastre,

Până și orbilor le-ați arătat că suntem frați,

Părinți ne-ați fost, cu glasurile voastre,

Și-acum ne sunteți numai… răposați.

Și, poate Domnul, vocile frumoase,

Să  vi le-asculte mai de-aproape, ar fi vrut…

Ne-ați dăruit iubiri și zâmbete duioase,

Și-un pod de cântece, de-a pururi, peste Prut.

Și, cum își plâng păstorii, doinele, la munte,

Eu te blestem, nevrednic neam autohton,

Cu toți ai tăi mai buni și mai de frunte,

Să-ți plângi de-a pururi Doina… și Ion!

                                      *Celor mai frumoase voci, Doina și Ion Aldea Teodorovici.

Ciprian Nedelcu