Prefață
DACĂ
PATRIA…
Întâlnirea mea cu “paginile” lui CIPRIAN
NEDELCU s-a întâmplat cumva, într-un moment asediat de întrebări. O întrebare,
de pildă, era de ce poeții tânjesc după o vreme anterioară mai simplă și poate
mai senină, în loc să facă bani? De ce nu-și cumpără mașini și proprietăți
imobiliare, încăpățînîndu-se să cizeleze poeme? Mă întrebam dacă, încurajând
nevoia de poezie a oamenilor, nu sunt de-a dreptul periculoși pentru buna,
capitalista desfășurare a vieții noastre? Nu cumva sunt vinovați, în mod direct, de visarea
semenilor? Cuvintele
lor, alese cu grijă, nu slăbesc impulsul
brutal care face averi? Răspunsuri la astfel de interogații
le-am găsit în marile cărți de poezie. ( Trebuie să recunosc că nu m-am
întrebat deloc, așa cum se mai obișnuiește, cine mai citește astăzi poezie,
deoarece știam déjà răspunsul : toată lumea; ce citește este un alt subiect…)
În “Nonsensul III” am
găsit și răspunsul pe care îl propune Ciprian Nedelcu și mi l-am însușit ca pe
un bun propriu:
de astăzi, lăsați toate porțile-nchise...
să n-adoarmă nimeni, se-apropie hoții de vise,
vor să ni le
poarte-n desagi, peste zările-albastre
să-și clădească
paradis din visele și speranțele noastre
vor să ne
osândească la și mai multă răbdare,
împlinind pentru
ei, tot ce noi n-am fost în stare
în fața
potopului de lacrimi ce va să cadă peste noi
zăvorâți porțile
cu mândrii și ambiții…
Baudelaire
notase odată că națiunile, ca și familiile, trăiesc prin fapta precursorilor și
acțiunile revoltaților. Îngrijorat de-a dreptul de ceea ce ni se întâmplă,
Ciprian se revoltă și el, asumându-și ca pe o misie personală redescoperirea
sufletului frumos din noi, acela tenace și atent la semnificativ/semnificație. Paginile
sale sunt o voce a “ generațiilor amânate”, grijile și îngrijorările sale ne bântuie
(mai) pe toti, dar el acceptă cu temeritate singulară cazna de a le încărca în cuvinte; chemare
exemplară, dospind de curaj :
nu vă sfiiți să daţi cu biciurile-n mine
nici nu vă-ngrijorați
vreodată c-o să doară,
sunt animalul vostru de povară,
și car în spate răul
vostru către bine…
Din exilul său, nici dorit, nici evitabil
înțelege, la fel de bine, ca întregul “popor din afară” plecat la muncă, că țara
contemporană nu lasă loc bunăvoinței sau solidarității :
ai fi putut să te ivești în altă parte
să nu-ți
apese-atâtea pe tulpină,
tu ești firav,
iar lumea n-o să-ți poarte
de grijă și de adăpost și de lumină…
Mă încumet
să văd în poezia lui Ciprian Nedelcu o cronică sensibilă a ceea ce trăim,
oameni și țară, căutându-ne adecvarea la schimbările contemporane, pe care nu
le-am generat noi, dar cărora nici nu ne putem sustrage.
Noua ordine ( sau dezordine, cum ar
bombăni un sceptic…), cu promisiuni și avantaje și deopotrivă, cu incertitudini și primejdii,
așteaptă grabnic să ne formulăm răspunsurile : “ dar anii trec și trec și
pentru noi / ne prinde viitorul cam nepregătiți și goi”. Întorcându-se către
valorile naționale el propune variante poetice de adaptare. Dacă în primul său
volum se răsfață încă scriind acele “Pagini vesele” ( care l-ar fi făcut să
surâda și pe Topîrceanu ), în culegerea
de față se dedică, fara șovăire,
reclădirii unei speranțe
românești. Ideologi post-moderni
( post-moderni, dar ante- ce…? vor sta lucrurile în loc?) s-ar putea să denunțe
un “sămănătorism” desut, o “lirică patriotică” nepotrivită , vai, timpurilor ;
cam același set de reproșuri de care a
avut parte și Grigore Vieru, bunăoară. Nu ar avea dreptate. Panoplia
sentimentelor este completă în “paginile” sale. Citiți “Pagina dulce”, care
amintește de “mirodeniile” lui Emil Brumaru, citiți “Poftiți romantici, poftiți!”
sau remarcați mâhnirea care razbate din “Întoarce pagina!”. Versurile noului
volum sunt gândite ca un manifest “întru deșteptarea neamului”. Întrebarea este
de ce ar trebui neamul deșteptat? Știm doar o parte din răspuns : pentru că,
strivit între neputințe zilnice de tot felul și derută fatal instaurată, are
nevoie să fim împreună, să-i fim alături.
de ce-ai ales tu
tocmai lumea noastră
tu crezi că , a-ncolți aici, e o minune?
căci tot ce vezi ,
prin mica mea fereastră
sunt doar păcate pe sub măști
de fapte bune
Lumea
noastră înseamnă aici țara, patria, matca ce ne poartă istoria, limba, cultura
și toate contraforturile identității; locul nostru, oameni români : “bătrâni și
prunci și gineri și mirese / uitați sau încă pomeniți”. Pe scurt, neamul, cu
bunii și răii săi.
In inima sa , neamul îi cuprinde pe toți,
fie ei din Timocul subdunărean, de dincolo de Prut, din Herța uitată sau
împrăștiați, ca și poetul, în lumea largă, în căutare de lucru: “ încă-mi mai
caut locul meu sub soare / și-am să revin și-acasă, dacă s-o putea…” Putem readuce, crede “ și neamul și izbânda
la lumină”.
de-am fi și noi așa de hotărâti ca tine
ar fi doar vară și doar toamnă-ar fi mereu
căci l-am convinge până și pe Dumnezeu
să facă și-n jumatea iernii cald și bine…
Lumea
pe care o poartă cu sine, hiperbolă a mitrei fericite, poate fi în-făptuită, poate
fi re-facută pentru a ne aduce încrederea:
gigant mă găsesc pe aceste pământuri
am mii de idei ce sfidează
curentul
ajung
neajunsuri, destram neavuturi
presar împliniri
peste tot continentul
am pieptul frumos și am spatele
tare
sa duc colosale coloane de ape…
Lirica lui Ciprian Nedelcu, în buna tradiție
a poeților naționali însumează mai mult decât versificație muzicală și metafore
surprinzatoare. Poezia sa este cuvânt întăritor, îmbărbătare în cumpăna
călătoriei noastre identitare. Țara evocată, cu amintiri duioase și chiar irizări
nostalgice poate fi recuperată, iar noi
putem descoperi tăria de a o recrea.
Dacă patria ar fi o stare de spirit…
MIHAI NICOLAE
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu