joi, 16 mai 2013

Mihai Nicolae despre PAGINI 2 (întru deşteptarea neamului)


 Prefață

                                                     DACĂ   PATRIA…

   Întâlnirea mea cu “paginile” lui CIPRIAN NEDELCU s-a întâmplat cumva, într-un moment asediat de întrebări. O întrebare, de pildă, era de ce poeții tânjesc după o vreme anterioară mai simplă și poate mai senină, în loc să facă bani? De ce nu-și cumpără mașini și proprietăți imobiliare, încăpățînîndu-se să cizeleze poeme? Mă întrebam dacă, încurajând nevoia de poezie a oamenilor, nu sunt de-a dreptul periculoși pentru buna, capitalista desfășurare a vieții noastre? Nu cumva  sunt vinovați, în mod direct, de visarea semenilor? Cuvintele lor, alese cu grijă, nu slăbesc  impulsul brutal care face averi? Răspunsuri la astfel de interogații le-am găsit în marile cărți de poezie. ( Trebuie să recunosc că nu m-am întrebat deloc, așa cum se mai obișnuiește, cine mai citește astăzi poezie, deoarece știam déjà răspunsul : toată lumea; ce citește este un alt subiect…)
    În “Nonsensul III” am găsit și răspunsul pe care îl propune Ciprian Nedelcu și mi l-am însușit ca pe un bun propriu:
      de astăzi, lăsați toate porțile-nchise...
      să n-adoarmă nimeni, se-apropie hoții de vise,
     vor să ni le poarte-n desagi, peste zările-albastre
       să-și clădească paradis din visele și speranțele noastre
       vor să ne osândească la și mai multă răbdare,
       împlinind pentru ei, tot ce noi n-am fost în stare                                 
       în fața potopului de lacrimi ce va să cadă peste noi
       zăvorâți porțile cu mândrii și ambiții…

     Baudelaire notase odată că națiunile, ca și familiile, trăiesc prin fapta precursorilor și acțiunile revoltaților. Îngrijorat de-a dreptul de ceea ce ni se întâmplă, Ciprian se revoltă și el, asumându-și ca pe o misie personală redescoperirea sufletului frumos din noi, acela tenace și atent la semnificativ/semnificație. Paginile sale sunt o voce a “ generațiilor amânate”, grijile și îngrijorările sale ne bântuie (mai) pe toti, dar el acceptă cu temeritate singulară  cazna de a le încărca în cuvinte; chemare exemplară, dospind de curaj :
                                 nu vă sfiiți să daţi cu biciurile-n mine
                                 nici nu vă-ngrijorați vreodată c-o să doară,
                                 sunt animalul vostru de povară,
                                 și car în spate răul vostru către bine…

   Din exilul său, nici dorit, nici evitabil înțelege, la fel de bine, ca întregul “popor din afară” plecat la muncă, că țara contemporană nu lasă loc bunăvoinței sau solidarității :
                                 ai fi putut să te ivești în altă parte
                                 să nu-ți apese-atâtea pe tulpină,
                                 tu ești firav, iar lumea n-o să-ți poarte
                                 de grijă și de adăpost și de lumină…

     Mă încumet să văd în poezia lui Ciprian Nedelcu o cronică sensibilă a ceea ce trăim, oameni și țară, căutându-ne adecvarea la schimbările contemporane, pe care  nu  le-am  generat  noi, dar cărora nici nu ne putem  sustrage.  Noua  ordine ( sau dezordine, cum ar bombăni un sceptic…), cu promisiuni și avantaje și  deopotrivă, cu incertitudini și primejdii, așteaptă grabnic să ne formulăm răspunsurile : “ dar anii trec și trec și pentru noi / ne prinde viitorul cam nepregătiți și goi”. Întorcându-se către valorile naționale el propune variante poetice de adaptare. Dacă în primul său volum se răsfață încă scriind acele “Pagini vesele” ( care l-ar fi făcut să surâda și pe  Topîrceanu ), în culegerea de față se dedică,  fara  șovăire,  reclădirii  unei  speranțe  românești.  Ideologi post-moderni ( post-moderni, dar ante- ce…? vor sta lucrurile în loc?) s-ar putea să denunțe un “sămănătorism” desut, o “lirică patriotică” nepotrivită , vai, timpurilor ; cam același set de reproșuri  de care a avut parte și Grigore Vieru, bunăoară. Nu ar avea dreptate. Panoplia sentimentelor este completă în “paginile” sale. Citiți “Pagina dulce”, care amintește de “mirodeniile” lui Emil Brumaru, citiți “Poftiți romantici, poftiți!” sau remarcați mâhnirea care razbate din “Întoarce pagina!”. Versurile noului volum sunt gândite ca un manifest “întru deșteptarea neamului”. Întrebarea este de ce ar trebui neamul deșteptat? Știm doar o parte din răspuns : pentru că, strivit între neputințe zilnice de tot felul și derută fatal instaurată, are nevoie să fim împreună, să-i fim alături.
                               de ce-ai ales tu tocmai lumea noastră
                               tu crezi că , a-ncolți aici, e o minune?
                               căci tot ce vezi , prin mica mea fereastră
                               sunt doar păcate pe sub măști de fapte bune

Lumea noastră înseamnă aici țara, patria, matca ce ne poartă istoria, limba, cultura și toate contraforturile identității; locul nostru, oameni români : “bătrâni și prunci și gineri și mirese / uitați sau încă pomeniți”. Pe scurt, neamul, cu bunii și răii săi.
   In inima sa , neamul îi cuprinde pe toți, fie ei din Timocul subdunărean, de dincolo de Prut, din Herța uitată sau împrăștiați, ca și poetul, în lumea largă, în căutare de lucru: “ încă-mi mai caut locul meu sub soare / și-am să revin și-acasă, dacă s-o putea…”  Putem readuce, crede “ și neamul și izbânda la lumină”.
                               de-am fi și noi așa de hotărâti ca tine
                               ar fi doar vară și doar toamnă-ar fi mereu
                               căci l-am convinge până și pe Dumnezeu
                               să facă și-n jumatea iernii cald și bine…

   Lumea pe care o poartă cu sine, hiperbolă a mitrei fericite, poate fi în-făptuită, poate fi re-facută pentru a ne aduce încrederea:
                                gigant mă găsesc pe aceste pământuri
                                am mii de idei ce sfidează curentul
                                ajung neajunsuri, destram neavuturi
                                presar împliniri peste tot continentul
                                am pieptul frumos și am spatele tare
                                sa duc colosale coloane de ape…

   Lirica lui Ciprian Nedelcu, în buna tradiție a poeților naționali însumează mai mult decât versificație muzicală și metafore surprinzatoare. Poezia sa este cuvânt întăritor, îmbărbătare în cumpăna călătoriei noastre identitare. Țara evocată, cu amintiri duioase și chiar irizări nostalgice poate fi recuperată, iar noi  putem descoperi tăria de a o recrea.
Dacă patria ar fi o stare de spirit…


MIHAI  NICOLAE
                                               
                               

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu